16 ani de activitate a Clinicii „ORTOMED ALEX BUCUR“

Clinica de ortopedie și chirurgie minim invazivă „Ortomed Alex Bucur“ din Cluj-Napoca, a împlinit de curând saisprezece ani de la deschidere.

Am înființat această Clinică împreună cu regretatul prof. dr. inginer Pompiliu Manea, din dorinţa de a introduce procedee moderne de tratament chirurgical minim invaziv, care să scurteze timpul de recuperare pentru muncă și sport al pacienților. Pentru realizarea acestui deziderat, a fost nevoie de un sediu corespunzător, care a fost pus la dispoziţie de prof. Manea în clădirea Medical Plaza din str. Republicii 65-67 si de o dotare corespunzătoare cu aparatură și instrumentar, necesare noilor forme de tratament chirurgical, fapt realizat în colaborare cu firma SC TEMCO SRL, cu sediul în aceiaşi clădire.

Am dorit să pun la dispoziţia pacienţilor din România experienţa acumulată în cei peste treizeci de ani de activitate desfășurată peste hotare în instituţii medicale de prestigiu din Germania și Elveţia, să contribui, după puterile mele, la îmbunătățirea asistentei medicale din țara de care, sufleteşte, nu m-am despărțit niciodată .

 

În centrul preocupărilor noastre au stat:

  • nucleoplastia, cel mai modern procedeu chirurgical minim invaziv în tratamentul herniei de disc, care realizează o scădere a presiunii intradiscale cu ajutorul unei sonde speciale dublulaser, eliminând astfel durerile prin decomprimarea structurile nervoase de la nivelul coloanei vertebrale; au fost efectuate astfel, primele nucleoplastii cervicale și dorsale din România, prin introducerea combinaţiei dintre nucleoplastie și nucleoctomie în cazurile cu multiple hernii de disc, aflate în diferite stadii de evoluţie. S-au efectuat în aceşti zece ani peste 200 de nucleopastii, cu rezultate bune și foarte bune în 85% din cazuri.
  • ligamentoplastiile asistate artroscopic ale genunchiului precum și extinderea indicaţiei artroscopiei în tratamentul artrozelor.

 

O mare parte a activității Clinicii, s-a desfășurat în cooperare cu Cluburile Sportive din judeţul Cluj și judeţele limitrofe, sportivii cluburilor CFR Cluj, U Cluj, Gloria Bistriţa și Potaissa Turda, care au beneficiat astfel de un tratament specific nevoilor de natură sportivă pe care aceștia le reclamă în permanență. Rezultatele bune ale tratamentelor efectuate, au permis sportivilor o recuperare rapidă și reluarea în timp util a activităților sportive.

  • o deosebită atenţie a fost acordată tratamentului deformaţiilor mâinii și piciorului, alegându-se cu mare grijă metoda chirurgicală adecvată, pentru fiecare caz în parte; rezultatele bune obţinute, ne-au îndeamnat să perfecţionăm tehnica operatorie, să introducem noi metode, cum ar fi: protezarea articulaţiilor mici ale mâinii si piciorului, procedee minim invazive în sutura tendoanelor, în halucele valg (hallux valgus), ca și în poliartrita reumatoidă; practica clinicii de introducere a procedeelor chirurgicale minim invazive, s-a extins la chirurgia vasculară și s-au perfecţionat metodele endoluminale cu laser recurgându-se tot mai rar la metodele clasice invazive;
  • de asemenea ne bucurăm de o creştere semnificativă a numărului și lărgirea spectrului de operaţii aferente specializărilor chirurgie plastică și reparatorie, cu îmbunătațirea remarcabilă a rezultatelor

 

Toate acestea au fost posibile, datorită iscusinței unor medici tineri, foarte bine pregătiți profesional cu o înaltă etică medicală, după cum urmează:

  • Dr. în medicină, Dr. Rareş Opriș, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Oana Hoteiuc, medic specialist de chirurgie vasculară;
  • Dr. în medicină, Valeriu Nicula, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Argentina Vidrașcu, medic primar chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Bogdan Aldeș, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Radu Cojocaru, medic specialist chirurgie plastică;
  • Dr. în medicină, Gabriela Bârlea, medic primar oftalmolog.

 

Clinica mai beneficiază de colaborarea unor personalități consacrate ale medicinii clujene:

  • Dr. în medicină, Voicu Turdean, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Attila Szeplaki, medic primar de ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Ioan Szabo, medic primar neurochirurgie;
  • Dr. în medicină, Horațiu Badiu, medic specialist de  ortopedie și traumatologie;
  • Dr. în medicină, Octavian Chira, medic primar de anestezie și terapie intensivă.

 

O atenţie specială a fost acordată tratamentelor ortopedice conservative și, mai ales, tratamentului postoperator și de recuperare, pe care le considerăm extrem de importante în obţinerea unor rezultate bune și durabile.

În viitor, avem în vedere ca printr-un mai bun management și o politică de prețuri adecvată, să asigurăm premisele continuității în calitatea serviciilor și un nivel științific înalt al prestaţiilor medicale, care să consolideze și să mențină prestigiul Clinicii Ortomed Alex Bucur.

 

La infiintare in anul 2008, Clinica ORTOMED - ALEX BUCUR si-a propus sa introduca procedee chirurgicale noi, minimal invasive , mai ales in herniile de disc cervicale si lombare, ca si in bolile si traumatismele articulatiilor, punand in valoare experienta indelungata in acest domeniu a doctorului Gheorghe Craciun si a colaboratorilor sai. Aceste procedee permit in larga masura pastrarea integritatii tesuturilor si o recuperare rapida a capacitatii de munca si sport a pacientilor. Aceasta nu exclude practicarea, la nevoie, a procedeelor operatorii deschise din chirurgia clasica, cum ar fi in tratamentul deformitatilor congenitele si dobindite ale membrelor (de ex. haluce valg, degete in ciocan), decompresiuni ale nervilor.

 

Clinica este amenajata pe o suprafata de 400 mp in cladirea TEMCO de pe strada Republicii Nr. 65-67 in Cluj Napoca si este impartita in doua sectoare:

>> sectie ambulatorie cu 3 cabinete medicale, profilate pe Ortopedie si Traumatologie, Ortopedie Pediatrica, Flebologie si Chirurgie Plastica Reparatorie legate functional prin receptie/sala de asteptare, unde are loc inregistrarea electronica a pacientilor.

>> sectie clinica/operatorie, cu sala de operatie cu dotare completa si ultramoderna, 3 saloane cu cate 2 paturi, pentru stationare de scurta durata, care ofera un confort deosebit, avind grup sanitar propriu, aer conditionat, televizor, sonerie, conexiune internet, etc. Dotate cu statii de monitorizare, cu robinete de oxygen, saloanele permit, la nevoie, o supraveghere postoperatorie riguroasa

Noutăți

Reluarea nucleoplastiei cervicale si lombare cu sonde performante

Una dintre metodele operatorii de succes ale Clinicii Ortomed, este tratamentul Herniilor de Disc cervicale si lombare prin NUCLEOPLASTIE.
Desvoltarea continua a tehnicii, a dus si in domeniul nucleoplastiei la perfectionarea sondelor de radiofregventa , cu imbunatatirea rezultatelor clinice. Sonda LumbalFX(302A3)RF-Plasma este mai eficienta, la temperaturi sub 70 grade, ceeace asigura o protectie marita a tesuturilor adiacente zonei de actiune
Respectand principiile cunoscute in indicatia nucleoplastiei si folosind noile sonde de radiofregventa, clinica a obtinut rezultata bune si foarte bune in 85-90% din cazuri.

Go to top