Dr. Rares Radu Opris

Medic Specialist Ortopedie -Traumatologie

 

 

Tendonul lui Achile este cel mai mare tendon din corpul uman, si face legatura intre calcaneu (osul calcaiului) si muschii gambei (muschiul triceps sural). El permite miscarea de flexie plantara a piciorului, practic miscarea de ridicare pe varfuri. Foarte rezistent, acest tendon poate suporta o incarcatura de pana la 400 kilograme. Tendonul achilean, prin rolul sau in miscare, este supus la diverse suprasolicitari si traumatisme. Cea mai frecventa leziune este ruptura tendonului, fiind intalnita mai ales la barbatii de varsta medie si la persoanele in varsta. Alta patologie este cea reprezentata de modificarile degenerative, cum ar fi tendinite, tendinoze si peritendinite De obicei, ruptura tendonului are loc la o distanta de 2-6 cm de insertia distala a acestuia pe calcaneu, intr-o zona cu o vascularizatie deficitara.

Microtraumatismele repetate la acest nivel duc la aparitia unei inflamatii, leziunile aparute neputand fi vindecate din cauza vascularizatiei deficitare, asa incat o supraincarcare mecanica duce la ruptura. Aceasta se produce de obicei in urma unei miscari de plecare de pe loc, la piciorul de sprijin aflat in dorsiflexie, genunchiul indoit, in urma miscarii de extensie a genunchiului si piciorului. Pacientul simte o durere brutala si se prabuseste, absolut incapabil sa mearga sau sa alerge, nu poate sa stea pe varfurile picioarelor iar deasupra calcaiului se formeaza o depresiune marcata, insotita la cateva zile de aparitia unei echimoze (vanatai) la nivelul tegumentului regiunii posterioare a gambei. Alte cauze care predispun la aparitia rupturii tendonului achilean sunt poliartrita reumatoida, lupusul eritematos, hiperparatiroidismul, hiperbetalipoproteinemia, insuficienta renala cronica, infiltratiile locale cu corticosteroizi, precum si abuzul de antibiotice din clasa fluoroquinelonelor. Diagnosticul pozitiv de ruptura a tendonului achilean se pune de catre medic prin palparea defectului tendinos, imposibilitatea ridicarii pe varfuri de partea afectata, testul Thompson, etc. La aproximativ o saptamana de la accident, spatiul rezultat in urma rupturii se umple cu tesut cicatricial. Daca este lasata netratata, ruptura de tendon va duce la o vindecare spontana in care va rezulta un tendon mai lung, cu consecinte grave asupra mecanicii ulterioare a gleznei, in sensul ca pacientul nu va fi capabil sa faca miscarea de ridicare pe varfuri, cu repercursiuni in ceea ce priveste mersul, alergatul, urcatul si coboratul scarilor. Consultul la medic este obligatoriu, deoarece diagnosticul si tratamentul vor fi mult intarziate, cu consecinte negative ulterioare asupra motilitatii active a gleznei.

In ceea ce priveste tratamentul, exista doua posibilitati, si anume tratamentul conservativ respectiv cel chirurgical, ambele presupunand o imobilizare a piciorului in diferite grade de flexie plantara pentru o perioada de timp. Daca pana nu demult imobilizarea se facea cu aparate gipsate greoaie, care nu permiteau o igiena corespunzatoare a piciorului, astazi exista orteze speciale, care permit mobilizarea precoce a pacientului, un control permanent al evolutiei procesului de vindecare, cat si o igiena corespunzatoare a piciorului.

Conduita terapeutica adoptata este adaptata fiecarui pacient in parte in parte in functie de mai multi factori, si anume timpul scurs de la ruptura, varsta, sex, activitate sportiva, patologie asociata. In general, este acceptat ca in urma tratamentului chirurgical exista un risc de reruptura a tendonului mai mic comparativ cu tratamentul conservativ, acesta fiind totusi grevat de un risc mai mare al complicatiilor postoperatorii, si anume infectie, necroza cutanata, fistula, etc.. Este de preferat tratamentul chirurgical in randul sportivilor, a pacientilor tineri, activi. Se prefera tratamentul conservativ celui chirurgical in cazul pacientilor mai putin activi sau cu alte comorbiditati.

Tratamentul chirurgical poate fi aplicat prin chirurgie deschisa, mai ales in cazul rupturilor vechi sau neglijate cand datorita retractiilor capetelor tendonului si a aderentelor alte proceduri nu au sanse de reusita. In cazul rupturilor proaspete, la tineri, si mai ales la sportivi este de preferat tratamentul chirurgical prin tehnici percutane, minim invazive cu avantaje binecunoscute, pacientul beneficiind de o recuperare rapida si mult mai usoara comparativ cu chirurgia deschisa clasica, deoarece cicatricile postoperatorii vor fii mici, de cativa milimetri, excentrice fata de tendon evitandu-se formarea cicatricilor aderente intre piele, teaca si tendon.

In Clinica Ortomed Alex Bucur din Cluj-Napoca se aplica tratamentul diferentiat, modern al leziunilor de tendon achilean, cu sutura percutana precoce, urmata de imobilizarea cu orteza DARCO in cazul rupturilor proaspete, sau cel chirurgical deschis urmat de imobilizarea cu orteza DARCO in cazul rupturilor vechi, neglijate, dar si tratamentul conservativ cu ajutorul ortezei DARCO, cu rezultate excelente, la persoanele in varsta sau cu alte comorbiditati.

Tratamentul este de lunga durata, si presupune in general o perioada de aproximativ 3 luni de zile pentru o reluare optima a activitatii.

 

 

 

 

 

 

 

Go to top